Am stat lângă ea trei dimineți cu un carnet. La „cât făină?” a răspuns „până e bine”. La „cât timp?” a ridicat din umeri și s-a uitat pe geam, la vreme.
Ce am înțeles: maia stă într-un borcan pe care nu-l spală nimeni, cuptorul se încinge cu fag și cu nimic altceva, iar pâinea iese când miroase a pâine. Dacă vii toamna, te lasă să frămânți. O dată.